Etapele si tratamentul sindromului de compartiment

Sindromul de compartiment consta in compresia nervilor, a vaselor de sange si a musculaturii in cadrul unui compartiment din corp, conducand la moarte celulara din cauza lipsei oxigenarii. Vasele de sange sunt astfel comprimate prin presiunea ridicata din compartiment, zonele cele mai frecvent afectate fiind antebratul si piciorul, afectiunea putand fi acuta, subacuta si cronica.

Simptomele asociate acestui sindrom sunt durerea excesiva, parestezia, paloarea, paralizia si absenta pulsului.

Edemul tesutului moale din compartiment duce la cresterea presiunii intracompartimentale si la comprimarea drenajului venos si limfatic al zonei lezate. Presiunea crescuta creeaza o serie de efecte negative, ducand chiar la ischemie. Daca nu este tratata corespunzator, ischemia muschilor si nervilor duce la distructia ireversibila a tesuturilor din compartiment si chiar la moartea acestora.

Sindromul acut de compartiment reprezinta o urgenta medicala care necesita tratament chirurgical imediat, prin fasciotomie care permite presiunii sa revina la normal. Sindromul subacut necesita de obicei tratament chirurgical urgent similar cu cel acut. Sindromul cronic poate fi tratat chirurgical sau prin repaus, antiinflamatoare, ridicarea membrului si decompresie manuala. Daca nu este tratata, boala poate deveni acuta.

Interventia chirurgicala in cazul sindromului cronic poate duce la insuficienta venoasa cronica. Terapia cu oxigen hiperbaric este utila in terapia de baza pentru ischemiile traumatice.

Cauzele aparitiei sindromului de compartiment cuprind fracturi ale antebratului sau tibiale, reperfuziile ischemice dupa leziuni, hemoragia, punctia vasculara, injectia intravenoasa, compresiunea prelungita a membrului, leziunile cauzate de strivire si arsurile.

Initial, pacientul simte o durere cu o intensitate crescanda care depaseste proportia leziunii originale. Durerea este profunda, sub forma de crampa si este agravata de intinderea pasiva a muschilor afectati. Pot aparea o senzatie de tensiune in membru, senzatia de furnicaturi sau parestezia.

Prima etapa a sindromului de compartiment este cea de alarma, manifestata prin durere spontana, disproportionata in raport cu severitatea traumei, prin tensiune continua si uneori pulsatila. A doua etapa este cea de staza cand durerea in grupele musculare afectate se extinde rapid de la locul leziunii la cateva degete distanta, devenind intensa. Volumul zonei creste semnificativ, pielea devine stralucitoare sub tensiune, iar venele devin evidente. Tulburarea senzitiva reprezinta primul semn de ischemie a nervilor periferici, iar afectarea motorie consta in imposibilitatea de a efectua activ miscarile generate de contractiile muschilor din zona afectata. Cea de-a treia etapa include complicatii ale bolii sau in urma operatiilor. Deficitele postoperatorii motorii rezultate prin tratarea sindromului de compartiment sunt tratate prin dispozitive ortotice.

In cazul in care functiile nu se restabilesc in termen de un an, se iau in calcul transferul de tendon si alte forme de chirurgie reconstructiva. Infectia este una dintre complicatiile severe ale sindromului de compartiment. Diagnosticul bolii se realizeaza in urma studiilor de laborator care analizeaza nivelul de creatinina, ureea din sange, nivelul de potasiu etc, dar si prin radiografii, RMN, scanarea CT, ecografia Doppler.

Tratamentul consta in diminuarea presiunii intercompartimentale prin introducerea unei valve de plastic care scade presiunea cu 30% si in administrarea de solutii cristaloide si produse din sange. Terapia hiperbarica cu oxigen ajuta la diminuarea tumefierii si edemului, si la ameliorarea oxigenarii si a fluxului de sange local.

Terapia chirurgicala consta in crearea unor incizii la nivelul tesutului muscular, stabilizarea fracturilor si reparatia vasculara in cazul in care este necesara. Scopul decompresiei este de a reface perfuzia musculara.