- today
- label Tratamente si dispozitive ortopedice
- favorite 0 like-uri
- remove_red_eye 1236 vizualizari
Reumatismul articular acut reprezinta o afectiune de tip inflamatoriu care apare dupa cateva saptamani de la infectia cu streptococi a cailor respiratorii superioare.
In general, copiii intre 5 si 15 ani sunt predispusi la aceasta boala care apare in urma unei infectii faringiene cu streptococ beta-hemolitic de grup A. Streptococii se transmit prin vorbit, tuse, suflatul nasului sau prin utilizarea prosoapelor, servetelelor sau a altor obiecte contaminate.
Simptomele sunt diverse, de la afectarea cardiaca, la manifestarile cutanate, dureri articulare sau chiar tumefactii.
Alte simptome includ o stare generala alterata, febra, stari de oboseala, scaderea poftei de mancare, paloare, dureri abdominale, sangerari din nas.
Durerile articulare apar la nivelul gleznelor, genunchilor, coatelor, pumnilor si mai rar la nivelul articulatiilor mici ale mainilor si picioarelor, umerilor sau soldurilor si, in general, migreaza de la o articulatie la alta. Acestea se umfla, se inrosesc si devin dureroase la mobilizare sau la atingere, timp de cateva zile. Un astfel de episod dureaza aproximativ o luna, artritele care dureaza mai mult sau care distrug articulatia indicand o alta afectiune.
La nivel cutanat, apar noduli nedurerosi, mobili, de pana in 2 cm, care sunt asociati cu afectarea cardiaca sau eruptiile cutanate rosii, nedureroase, localizate pe trunchi si brate, care sunt accentuate de expunerea la cald.
Afectarea cardiaca presupune alterarea structurilor cardiace – endocard, miocard si pericard si sunt reprezentate de durere in piept, palpitatii, oboseala si senzatia de sufocare.
Exista o serie de manifestari neurologice care includ miscarile necontrolate ale mainilor, picioarelor sau fetei, tulburari de comportament – izbucniri de plans sau ras si tulburari de scris.
Diagnosticare
Diagnosticul se pune in urma unor investigatii amanuntite care include analiza de laborator si verificari imagistice, exudatul faringian si electrocardiograma.
Diagnosticul de reumatism articular acut necesita prezenta a doua criterii majore sau a unui criteriu major si doua minore si o proba a infectiei streptococice recente.
Criteriile majore includ: cardita, poliartrita, coreea, eritemul marginat si nodulii subcutanati, iar criteriile minore includ: durerea articulara, febra, VSH sau proteina C reactiva crescuta, interval PR prelungit in momentul efectuarii electrocardiogramei.
Recuperare si tratament
Pe durata recuperarii, se recomanda repausul pana la disparitia semnelor inflamatorii. Pacientii cu afectare cardiaca trebuie sa reia activitatile gradat, in timp ce persoanele cu afectare neurologica necesita un mediu linistit.
Medicii recomanda medicamente antiinflamatoare si antibiotice, dar si diuretice si antihipertensive.
In general, reumatismul articular acut, tratat corespunzator, se vindeca fara consecinte negative, recuperarea fiind completa si rapida. Afectarea cardiaca poate duce insa la leziuni ireversibile, care favorizeaza in timp stenoza – ingustarea valvei mitrale, inchiderea incorecta a valvei, dilatarea atriului stang, aparitia fibrilatiei atriale si a insuficientei cardiace.
Prevenirea reinfectarii cu streptococi este esentiala pentru ca atacurile recurente de reumatism articular acut duc la o afectare cardiaca severa.