- today
- label Tratamente si dispozitive ortopedice
- favorite 1 like-uri
- remove_red_eye 2163 vizualizari
Tensionarea si relaxarea deliberata a muschilor in mod progresiv duc la monitorizarea nivelului de tensiune. Odata cu eliberarea tensiunii musculare este necesara concentrarea atentiei asupra contrastului dintre contractie si relaxare pentru eliberarea eficienta a muschilor de efectele stresului si pentru atingerea unei stari fiziologice si mentale mai bune. Tehnica este eficienta in tratarea ulcerului stomacal, insomniei sau hipertensiunii arteriale.
Organismul intra intr-o stare de atac in momentul cand este stimulat de factori de stres, iar grupele mari de muschi de la nivelul membrelor superioare si inferioare, cei din zona pieptului si a spatelui devin intens vascularizati datorita semnalelor de actiuni transmise de catre creier.
Daca semnalul de alarma nu este real, tensiunea musculara nu trece de la sine, necesitand sa fie eliberata. Astfel apar simptome precum starea de disconfort, durerile musculare si crampele. Prin relaxare musculara se urmareste descarcarea tensiunilor acumulate ca urmare a stresului.
Relaxarea musculara progresiva poate fi realizata cu succes sub coordonarea unui terapeut si poate fi repetata ulterior acasa. Exista cativa pasi care trebuie urmati pentru atingerea starii de relaxare.
In prima etapa, pacientul se aseaza intr-o pozitie confortabila si inchide ochii, stand cu talpile lipite de sol, picioarele orientate paralel si mainile tinute in lateral sau in poala.
A doua etapa consta in concentrarea asupra respiratiei, observand cum abdomenul se ridica si coboara. Respiratia va deveni o sursa placuta de relaxare, iar atentia trebuie sa fie canalizata catre fiecare grupa musculara in parte, incepand cu fata. Dupa un timp de 5 secunde de incordare a muschilor, pacientul trebuie sa relaxeze fiecare grupa de muschi pe care lucreaza.
A treia etapa consta in tensionarea si relaxarea fiecarei grupe de muschi, incepand cu fruntea. Pacientul trebuie sa aduca sprancenele cat mai aproape de linia parului si sa mentina grimasa timp de 5 secunde, apoi sa relaxeze grupa de muschi. Va inchide ochii cat mai strans cu pleoapele apasate pe globul ocular timp de 5 secunde, va trage buzele catre marginile fetei cat mai mult posibil, timp de 5 secunde si apoi va relaxa musculatura.
Dupa aceea, va intinde mainile in fata si va strange pumnii cat mai mult, va relaxa palmele, urmand sa intinda bratele si sa impinga cu putere, va indoi coatele si va contracta bicepsii cateva secunde, ridicand umerii la nivelul urechilor si sa revenind dupa 5 secunde in pozitia anterioara.
Urmatoarele exercitii se concentreaza pe arcuirea spatelui si revenirea la pozitia initiala, pe contractarea muschilor abdominali, a soldurilor si feselor, pe indoirea gleznelor in directia corpului cu talpile flexate si pe strangerea degetelor de la picioare cat mai mult posibil.
Etapa a patra consta in concentrarea asupra muschilor pe care pacientul ii simte inca tensionati si pe repetarea contractarii si relaxarii acestora, de cate 3-5 ori. Pacientul va trebui sa se concentreze asupra diferentelor dintre senzatiile resimtite cand muschii sunt contractati si atunci cand sunt relaxati. Un alt aspect important este controlarea respiratiei, inspirand pe nas si expirand pe gura. Va sesiza o usurinta in monitorizarea si controlarea fiecarei grupe de muschi in parte.
Etapa a cincea consta in constientizarea starii de relaxare in care se afla, vizualizand mental cum muschii s-au eliberat de tensiune si in orientarea gandurilor catre zona de confort in care se afla.
Urmand aceste etape, persoanele care efectueaza exercitiile de relaxare musculara vor observa o imbunatatire a starii fizice si psihice si se vor bucura de o stare de relaxare.