- today
- label Tratamente si dispozitive ortopedice
- favorite 0 like-uri
- remove_red_eye 3298 vizualizari
Kinetoterapia inseamna terapie prin miscare sau gimnastica medicala si este o forma terapeutica individualizata, bazata pe programe de exercitii statice sau dinamice care vizeaza refacerea anumitor functii sau inlaturarea durerilor provenite din anumite afectiuni.
Exercitiile aplicate se bazeaza pe principii stiintifice care sporesc puterea, rezistenta si mobilitatea unei persoane. Prin intermediul kinetoterapiei, se trateaza afectiuni ale organelor interne, boli cardiovasculare, respiratorii, digestive si locomotorii. Un efort fizic controlat stimuleaza resursele de adaptare ale organismului, putand ajuta la scaderea tensiunii arteriale si la mentinerea glicemiei in parametri normali in cazul diabeticilor.
Cum functioneaza kinetoterapia
In cadrul programelor de kinetoterapie, se urmareste mentinerea unor pozitii corecte si inlaturarea stresului acumulat in anumite puncte ale organismului, cresterea fortei musculare si a flexibilitatii, redobandirea controlului si a echilibrului muscular si refacerea legaturii dintre creier si muschi, precum si corectarea unor traumatisme.
Exista trei tipuri de kinetoterapie: profilactica, de tip curativ si de recuperare. Kinetoterapia profilactica include metode de tratament care urmaresc mentinerea sau cresterea unui nivel functional prin gimnastica de intretinere, plimbari, gimnastica aerobica, jogging si este folosita in special in cazul bolilor cronice.
Kinetoterapia de tip curativ este asociata metodelor care urmaresc mentinerea nivelului functional, dar si celor care urmaresc recuperarea.
Kinetoterapia de recuperare include programe de exercitii fizice care au ca scop refacerea functiilor diminuate si cresterea nivelului functional prin readaptarea functionala a muschilor afectati.
Kinetoterapia vizeaza refacerea fortei musculare, cresterea rezistentei musculare, ameliorarea functiei de coordonare, control si echilibru, cresterea capacitatii de efort, crearea capacitatii de relaxare, cresterea mobilitatii articulare, reeducarea sensibilitatii si respiratorie. Astfel, se restabilesc functiile normale ale nervilor, se regleaza digestia, miscarea si functiile endocrine si ale organelor.
Ce afectiuni sunt tratate prin kinetoterapie
Prin kinetoterapie se trateaza, o paleta larga de afectiuni, cele mai frecvente fiind bolile sau problemele care afecteaza capacitatea de a se misca:
- afectiuni de tip ortopedic si posttraumatic ale sistemului locomotor, care includ cifozele si scoliozele
- afectiuni de tip cardio-vascular
- afectiuni de tip neurologic
- afectiuni endocrine
- afectiuni metabolice
- afectiuni respiratorii – bronsita cronica
- reumatismale inflamatorii
- afectiuni neuro-chirurgicale
- fracturi
- rupturi de ligament
- entorse
- tetrapareze spastice
- obezitate
- hipotonie
- sindromul Down
- tulburari de coordonare.
Toate exercitiile de kinetoterapie au la baza inlaturarea durerii si gradarea efortului depus pentru atingerea obiectivului setat.